vineri, 7 octombrie 2011

uite, asta-s eu.

sursa: aratam numai pozele in care iesim bine. extras si adaptat din romanul Dilăr pentru o zi de Andrei Ruse.

"îmi plac oamenii care-și spun cele mai tembele și intime gânduri. îmi plac oamenii care nu ascund, ci simt. ok, riscă să devină și patetici, dar să ‘sperăm’ că nu e nimeni în preajmă care să-i numeaşcă aşa sau să le-o arate cu degetul, pentru că lucrurile în lumea lor nu se judecă din punctul ăsta de vedere. un punct de altfel bolnav, o invenție parșivă prin care ne cenzurăm și în timp uităm cine suntem cu-adevărat înăuntru; un joc care stabilește rapoarte de autoritate stupide, ca apoi să se împartă vinovății inutile, ca salariile într-o firmă. deschide fluturașul și vezi de ce trebuie să te simți prost.

oamenii ăștia de cele mai multe ori greşesc. dar nu contează. vezi tu? e chiar o plăcere în asta. pentru că greșind sunt cât se poate de vii. și de originali, fiecare în felul său, care poate părea ciudat la prima vedere. asta pentru că noi suntem educați, de când scoatem primele cuvinte pe gură, să greșim cât mai puțin posibil. ceea ce este o tâmpenie.

într-un fel sau altul asta ni se spune tot timpul, peste tot, fie că-i religie, fie că-i politică, școală, job sau dumnezeului mai știu ce. toată lumea are o idee despre ce este acela bine și vrea să-l impună. toată lumea are o lecție de dat, are niște sfaturi, dar nu-s decât o adunătură de mucoși care n-au înțeles nimic. este modul lor barbar de a transforma propriul eșec într-o reușită socială. e chiar grețos, dacă reușești să vezi cât din ce se întâmplă este ghidat de frica asta dementă de a nu călca greșit. de parcă ăsta ne-a devenit chiar sensul. să facem ceva bun viață, nu așa e și vorba? bun după niște norme stabilite de niște frustrați.

până nici nu mai știm să ne jucăm cu noi însine, dapăi unii cu alții. totul e serios și tragic. nu spunem decât foarte rar ceea ce gândim cu adevărat şi rumegăm mult înainte de asta. de frică. că ceea ce simțim este greșit. urăsc cuvântul ăsta, greșit. nu te face decât să ascunzi, să manipulezi, să filtrezi pervers și ipocrit totul, în funcţie de ceea ce ai impresia că vor crede ceilalţi.

suntem falși. ne arătăm numai pozele în care ieşim bine.

când de fapt înăuntru am închis niște copii care vor să facă lucruri trăsnite. și cred că iubim copiii și ne fac să zâmbim mereu pentru că ne amintesc tocmai de ce este în noi. ceea ce distrugem cu fiecare convenție nouă. cu fiecare regulă, una mai imbecilă și mai etică decât alta.

dar oamenii care-și spun cele mai tembele și intime gânduri au găsit o cale înapoi. și de cele mai multe ori sunt blamați (și definiți după tot felul de dicționare) pentru că sistemul e futut, sistemul ne dezumanizează şi vrea să fim responsabili şi calculaţi ca nişte roboţi. noi nu suntem roboţi, noi vrem să râdem, nu să facem calcule matematice ca să împărţim banii pentru facturi. noi nu vrem să stăm zece ore la birou, noi vrem să schimbăm lumea. aoleo… greşesc?"

Niciun comentariu: