marți, 28 februarie 2012

am degete strâmbe înfipte în tâmple


de câteva zile totul [nu doar drumul] este o fleoşcăială minunată care mie îmi place pentru că îmi vesteşte ceva mai important decât venirea primăverii: plecarea iernii ăsteia nesuferite din care nu credeam că voi mai ieşi cu toate degetele întregi.

zilele astea am avut un "of" mai măricel decât cele de obicei. în sensul că "of"-ul ăsta mă scurmă fără încetare, la fiecare pas pe care-l fac şi la fiecare gest pe care-l surprind.

faza e că... pe mine tata m-a învăţat să spun "mulţumesc", "cu plăcere", "te rog frumos", "săru-mâna pentru masă", "poftim" în loc de "na", să mă închin de fiecare dată când mă aşez şi când mă ridic de la masă [în ultimii ani a devenit un gest robotizat, pe care îl fac doar de dragul lui] şi încă se mai chinuie cu "poftim?" în loc de "ce?" [rădăcinile de ţărancă sunt indestructibile, tată]. [mama nu prea se omoară cu politeţurile, ea vrea doar să mănânc bine şi să nu mă mai vadă îmbrăcată în blugii ăia găuriţi.] ăstea au fost printre primele lucruri pe care le-am învăţat de la tata şi îmi vine greu să cred că unele mamiţici şi tătuţi nu i-au învăţat pe copiii lor chestiunile astea elementare de bun simţ. foarte urât dacă nu i-aţi învăţat, totuşi, adunaţi-vi-i, luaţi-vi-i acasă şi faceţi ce ar fi trebuit să faceţi de la bun început.

poate doar pentru că sunt o persoană căreia îi place să ajute [atâta timp cât ajutatul ăsta nu necesită schimbatul din pijamale, ofc.] şi să se simtă utilă, pun atâta preţ pe "merci"-ul ăla care ar trebui să urmeze după orice serviciu făcut. poate eu mă hrănesc, îmi alimentez self-esteem-ul [meh, mult spus] cu ele şi mă enervează enorm când uiţi sau nu crezi de cuviinţă să mulţumeşti după ce ţi-am făcut un favor, indiferent de dimensiunile lui. nevermind those cases, pot să trec peste ele, poate şi eu uit să mulţumesc uneori, dar atunci când orgoliul tău idiot nu te lasă să zici "merci" [vezi, nu spun că eşti nesimţit/ă din naştere] după ce ţi-am îndurat aerele şi figurile şi am făcut un lucru care-mi displace total, atunci, eşti un mic nimic [ha, nici măcar nu eşti un mare nimic].

and ffs, "merci" e franţuzescul pentru "mulţumesc", nu varianta lui mai puţin respectuoasă. [credeţi-mă, există oameni care nu ştiu asta.]
---
epifania a venit, mai mult sau mai puţin şi articolul meu semi-pizdos pentru Flatline e aproape gata. sentimentul de "uselessness" aproape a dispărut. am încredere că o să dispară de tot când voi termina articolul.
----

v-am scris o naraţiune incoerentă din care voi nu aţi înţeles nimic şi d-aia o să-mi părăsiţi blogul cu un gust amar. nu-i nimic, pe mine m-a ajutat şi oricum eu vă iubesc necondiţionat. pampam. :3

PS - această postare conţine ab-so-lut-ni-ciun-a-pro-po.

4 comentarii:

Gia spunea...

multumesc pentru ca scrii atat de bine orice si pentru ca mie imi place mult asta:)

w/e spunea...

Victorie!

dorina. spunea...

@Gia - nu esti sanatoasa. :)) eu nu scriu bine!!! nu scriu bine nimic!!! dar multumesc, mi'ai cam facut ziua. :3

@Sorana - >:D<

A. spunea...

cine nu e politicos ? :))