vineri, 10 mai 2013

Cămin, dar nu casă.


Studentă din provincie fiind, cu condiții materiale cel puțin modeste și cu o dorință arzătoare de a-ți lua viața în propriile mâini (și de a da cu ea de toți pereții), primești cu bucurie vestea că ai obținut un loc în Leu C, căminul din curtea Facultății de Electronică. Sau de La Jeg. Hai să-i zicem căminul de La Jeg. E la 30 de secunde de facultate (etaju 6 îi aparține Fejeseceului), ai stația de RATB în fața porții rotativei, ai stația de metrou Politehnica peste drum, AFI Palasu’ după colț, îți mai trântește administrația și o colegă de cameră genială și te simți de parcă te-ar purta Bucureștii pe brațe.

După o vreme însă, colega te părăsește, prețurile din capitală sunt pe măsura renumelui și par să se alieze cu incompetența ta de a-ți gestiona finanțele și încep să te usture grav la buzunar și la stilul de viață a la paris hilton, chiuveta din camera ta începe să urle și să tremure din toate încheieturile și să trezească încă jumătate de cămin o dată cu tine, afli pe propria piele că gândacii nu-s doar un mit și te cam saturi să faci duș pe întuneric.  Vieții ăleia roz din primele săptămâni i s-a cam dus culoarea și acum e gri, da’ n-are nimic, mereu ți-a plăcut griul, mai ales când o dată cu el se instalează și o oarecare senzație de acceptare, de adaptare.
Da’ care-i treaba cu Leuțul ăla mic de lângă animalul de 11 etaje (intitulat Leu A) ce domină pseudocampusului ? Păi vine cam așa. Dacă nu ai cartelă pentru ușa de la intrare (așa ca mine) și ușa este închisă, va trebui să aștepti între 15 și 30 de secunde până ești observat de gardian. Apoi, depinzând de care dintre ei este pe tură, încă vreo 30 de secunde până meditează dacă să-ți deschidă sau nu. Dacă este gardianul morocănos, își va târî picioarele până la ușă, ți-o va deschide, apoi te va mustra din priviri că nu ai cartelă, în timp ce-ți răspunde cu jumătate de gură la “mulțumesc” și la zâmbetul plin de recunoștință. Dacă e gardianul foarte amabil îți va răspunde cu un zâmbet și cu un “săru-mâna” exagerat de vesel, indiferent de vârsta, specia, genul sau regnul tău. Așa e el, amabil. Îți cară și frigiderul până în cameră, dacă știi cum să-l iei.
De cum intri, primul miros care te izbește din plin, precum o minge de fotbal în față este, indubitabil, cel de mâncare. Ceapă, ouă prăjite, cartofi prăjiți, nu poți distinge exact, dar din senzația de vomă ce se instalează prin gustul metalic din gură rezultă faptul că mirosul nu e deloc plăcut. Apoi, dacă urci un etaj și faci stânga, primești a doua lovitură, de la mirosul de pipi ce se târăște nederanjat din baia de la capătul holului prin multiplele uși deschise. În funcție de ziua săptămânii, mirosul poate fi mai puternic sau mai slab, a se citi îți poate provoca usturimi ale ochilor sau doar o grimasă. Se vede treaba că nici femeile de serviciu nu prea agreează baia comună, căci nu prea se sinchisesc cu salubrizarea lor. Cea mai nefericită perioadă a săptămânii este week-end-ul, când ajungi să iei cu seriozitate în considerare opțiunea de a te deplasa până în mall sau în student pub pentru a-ți face nevoile. 
(sfârșitul părții întâi)

2 comentarii:

Excepţiul spunea...

da da, locul care educă simțurile și nevoile :))
Prietenii mei stați la cămin ceva luni au devenit brusc toleranți, realiști și cu capacitate de apreciere a oamenilor, sporită.

Deci tind să cred că e bine ce-ți faci :)

Ana-Maria Wadafac spunea...

Las' că vin eu din octombrie şi, ori şedem la Leu C, ori găsim prin Grozăveşti, dacă am eu noroc. Nici n-o să mai vezi gândacii din cameră după ce vin eu acolo.