marți, 7 mai 2013

there's no emoticon for what i'm feeling

(în general, nu numai legat de postarea asta. încă nu s-a inventat un emoticon pentru senzația de "ugh".)
până în clasa a 8-a am vrut să fiu actriță. eram hotărâtă să-mi dedic viața meseriei ăsteia, până într-o zi când am realizat că, actriță fiind, va trebui să joc goală, să-mi expun goliciunea trupului meu neprihănit în fața unei camere de filmat sau a unui public spectator, lucru ce mi se părea de neconceput, pe atunci. 
acum nu mai am nicio problemă cu a mă dezbrăca de amorul artei, mi-am topit inhibițiile pe altarul ei. în schimb, am început să mă îndoiesc de existența talentului meu actoricesc. uneori, când mă mai nimeresc în publicul unui spectacol de teatru dat de amatori mă văd cu ochiul minții în locul lor și mă dau și pe mine însumi gata cu talentul cu care le interpretez rolurile. sunt un fel de combinație sclipitoare între Meryl și Johnny cel-cu-o-mie-de-fețe Depp.
plus că știu că nu-s telegenică (nici "ochiogenică" nu sunt, d-apăi telegenică sau fotogenică), deci Oscarul meu pentru cea mai bună actriță în rolul principal mi-e pe deplin compromis, căci îmi dau seama că o relație între mine și camera de filmat ar fi posibilă doar dacă eu aș fi în spatele ei. dar asta e o altă poveste. dorința de a regiza a venit ca un rezultat al îmbinării dintre imaginația mea și nevoia de a controla lucrurile. și a rămas acolo până am devenit prea plictisită să-mi regizez până și propria viață cu pasiune. și până l-am descoperit pe Tarantino, cu care am zis că n-are rost să mă pun, din bun simț și din refuzul de a mă afunda și mai adânc în noroiul mediocrității.
și dup-aia am vrut să fiu scriitoare, când l-am cunoscut pe stephen king. dar în momentul, când nu sunt în stare să duc la capăt un reportaj de 5000 de caractere pe un subiect ridicol de ușor, nu știu ce să mai fac cu mine. înafara de "cola/fanta/sprite? aici sau la pachet?"

Niciun comentariu: