duminică, 30 iunie 2013

it was all fun and games until i got home

relatez din localitatea de baștină, încă încercând să mă recuperez după despărțirea brutală de orașul-adoptiv și de 045-ul în care mi-am desfășurat ultimele 9 luni din viața. am în jur de 24 de ore de când am ajuns acasă și senzația de ce-bine-e-să-fii-acasă-unde-e-liniște-și-pace a fost înlocuită după aproximativ jumătate de oră de la sosirea mea de senzația de what-am-i-doing-with-my-life-take-me-back-sau-cel-puțin-dați-mi-ceva-de-făcut. nu-mi place. nu vreau să pară că am uitat de unde am plecat - e imposibil, nimeni nu mai vorbește despre jijila sau despre satul lor natal așa cum o facem eu și mihai -  dar mă obișnuisem să stau pe tumblr în alt pat, la un alt internet, să fac duș în locul ăla imposibil în care mă mir și mă felicit că n-am murit, să-mi încep diminețile pe serenadele femeilor de serviciu care țipau la boschetarii care scotoceau prin ghenă, să ascult chiuveta și tevile cum plâng, să lenevesc într-o altă cameră, și muulte alte chestii care la un loc deveniseră componente ale noțiunii de ''acasă".
am făcut calculele. aproximativ 40 de perechi de picioare și un pui de husky i-au trecut pragul și au aflat ce înseamnă ospitalitatea a la camera 045 (sunt ironică. sunt cea mai proastă gazdă de care ați putea avea vreodată parte). nu pot să calculez și toate prostiile pe care le-am făcut acolo, toate lucrurile pe care le-am făcut în premieră și multe alte motive pentru care nostalgiez ca o pizduță după camera asta. ah, și să nu uit că timp de 5 luni am avut onoarea s-o împart cu una din cele mai mișto ființe pe care le-am întâlnit vreodată - și-aici mă refer la anuța. și tre să-i mulțumesc și lu crengu, altă ființă minunată pe care am întâlnit-o anul ăsta și care-a fost alături de mine în ultima lună a șederii mele acolo. încă n-a venit momentul să mă panichez că nu știu unde voi sta anul viitor, dar când o voi face, voi începe cu siguranță prin a plânge după camera asta. și să-mi fut una, acum realizez că am uitat cheia acolo și că n-am să pot s-o mai vizitez la anu'.

am așa un vag sentiment că dacă vara asta n-am să-mi găsesc ceva serios și producător de bani de făcut o să-mi pierd și fărâma de sănătate mintală pe care o mai am. am vrut să rămân în bucurești, să-mi caut acolo. apoi n-am mai vrut, pentru că mă săturasem de el (am o relație de ură-iubire-ură cu el) și voiam să muncesc la mare. apoi n-am mai vrut la mare și am vrut înapoi la bucurești. apoi n-am mai vrut la bucurești și-am venit acasă în ideea că-mi voi căuta aici. apoi mi-am amintit că locuiesc în jijila unde opțiunile-s puține și nesatisfăcătoare. apoi am zis că-mi caut prin apropiere și-am început cu galațiul unde 99 la sută din locurile de muncă sunt în "cel mai nou studiou de video chat" și fotografiile din dreptul anunțurilor ilustrează fete care ling bancnote. e puțin frustrant. dați-mi ceva de făcut (sau pe cineva hăhă). oriunde. învăț repede și-s cea mai nefițoasă ființă de pe pământ. dacă primesc și-o palmă care să-mi crească nivelul de ambiție, am să zic merci. 

6 comentarii:

Mihnea spunea...

Write a book.

dorina. spunea...

esti ironic?

Claudiu spunea...

mie mi-au placut maxim clatitele putin verzi pe care le-ati facut amandoua, tu cu Ana

dorina. spunea...

:)))) ana zice ca a prins viata aluatul ala

Arrogante_Cero spunea...

Şi ce-i în nergulă cu un pic de video chat? cu webcamul eşti obişnuită şi nici noţiunea de chat nu-ţi e străină. cine ştie ce "prince charming" găseşti pe interneţi... :)))

dorina. spunea...

n-am destul sange-o ovare s-o fac