duminică, 25 mai 2014

bucureștiu-i cea mai muză

am trecut printr-o perioadă destul de nasoală, în care n-am reușit să scriu ceva mai complex decât o listă de cumpărături sau un to do list pe care oricum nu l-am respectat și chiar mă panicasem pentru că aveam impresia că n-am să mai reușesc niciodată să fac una din puținele chestii care mă mențin cât de cât stabilă psihc. azi mi-am dat seama că soluția e simplă: trebuie doar să ies din casă mai des. bucureștiul e cea mai mare muză pe care am să o întâlnesc vreodată. mă suge de energie și mă umple cu inspirație. așa funcționează el. e imposibil să mergi pe stradă și să nu vezi ceva ce merită dezbătut, analizat, împărtășit cu alții.

fiecare călătorie cu ratb-ul e ca o poveste sau ca un serial britanic prost. și ca fiecare poveste/serial, are și personaje. toți au fețe mohorâte și lehamite în priviri, toți par pictați numai din tonuri de gri. primul personaj care-ți sare-n ochi e baba acrită și uscată care-i privește cu dispreț pe toți privilegiații care stau pe scaune, fie ei supraviețuitori ai holocaustului, Papa Francisc, femei însărcinate sau ologi. ea o să te judece intens pentru nesimțirea ta, indiferent de rasa și clasa din care faci parte. îți invidiază până și microbii din unghii și-ți dorește cu pasiune răul. dar asta nu-i nici măcar cea mai rea din soiul babelor din ratb. doamne ferește să dai de una exact la fel, dar și cu gura mare, că nu-ți mai trebuie transport în comun în veci.

apoi avem mama obosită cu copilul gălăgios care-i aplică subtil câte o palmă ca să-l cumințească, în timp ce-l dojenește în șoaptă. să n-o prinzi odihnită, îți doresc. sau nefutută.

omniprezente mai sunt și păsăricile care-și povestesc zgomotos ce-a mai făcut iubi și ultimele picanterii din viețile lor pline de drame și bârfe. și, cel mai important, e că mereu tre să fie cel puțin unu care pute, frate! și nu-ți dai seama care e și vrei să cobori sau să coboare mai repede, pentru că nu-i destul loc și pentru cavitatea ta nazală și pentru glandele lui sudoripare în același autobuz. copiii cul mereu stăteau în spatele autobuzului, în școala generală și-n liceu. și mereu râdeau zgomotos la glume porcoase și ascultau manele la telefon. credeam că asta se întâmplă numai în autobuzele cu elevi până să merg seara cu ratb-ul. eu sunt de regulă aia care ratează stația pentru că-i prea afundată în vreo carte.

în seara asta am mai realizat o chestie importantă, punând cap la cap elemente din trecut și amintiri blocate din subconștient. am stabilit componentele unui peisaj romantic bucureștean: un parc, un cuplu, un boschetar pe banca de lângă ei, care ori se masturbează în timp ce-i privește languros, ori trage cu poftă dintr-o pungă. asta-i genul de chestie care unește un cuplu. ;)

una peste alta, trebuie să ies mai des din casă.

Niciun comentariu: